L-am cunoscut multi ani in urma intr-o seara frumoasa de vara la terasa Chateau. Imi pare ca pe timpuri toti oamenii umblau pe acolo. Era cret si zambaret.
Imi promitea ca atunci cand va deveni regizor vestit, vom pasi impreuna pe covorul rosu de la Cannes.
Ca amu’ tin minte cum glumea: “Ce-ti tre’ tie Viceministru? Cu mine te asteapta covorul rosu”.
Si tragea un fum de tigara. Fuma tigarile alea in pachet albastru pe care nici acum nu pot sa le pronunt corect (Gauloises). Tot timpul cand fuma zambea, iar gandurile ii zburau. Era visator.
Facea totul cu multa dedicatie. Tin minte cum filmam un spot la Cahul. Era primavara devreme si el voia neaparat sa intre in cadru si o ramura inflorita. Si pentru ca crenguta era prea sus, a fost nevoit sa o tina el cu mana. Asa ca in video “Ai nostri”, cand o sa vedeti ramura cu mine pe fundal, sa stiti ca el era alaturi.
Cahul era ultima destinatie unde trebuia sa filmam, toti erau obositi, asa ca atunci cand am terminat de filmat, nu incapeam in piele de fericire. Asta pana el a vazut cum de departe venea o caruta. A trebuit sa filmam totul din nou. Era pasionat.
Muncea mult, iar cand posta ceva pe facebook, citea fiecare comentariu, raspundea inapoi si zambea. “Intelegi, Diana, asta e gura mea de aer proaspat atunci cand iau o pauza de la lucru.” Iubea oamenii.
Adoram modul lui de a scrie, de a comunica cu oamenii, de a fi pozitiv, de a nu se plange, de a spune lucrurilor pe nume si verde in ochi indiferent de pozitia omului din fata lui. Era el.
La multi ani, Pupsik. Stiu ca ne veghezi de acolo de sus ❤️
PS: e fix 1 de noapte cand scriu asta si la radio canta “Viorele” (Freddy Mercury – Living on my own)
Postare scrisă in 2019 ❤️