Mezinul nostru, Viorel, a fost copilul dorit, „planificat”. Taică-său iși dorea o fetiță, de fapt, însă Bojica avea alte planuri.
Acel început de octombrie, din 1981, era foarte cald. Ca vara. La maternitate am avut un incident oarecum semnificativ: eram la a treia naștere, aveam 35 de ani, așa că în momentul când mi-am dat seama că nu-i de glumă, că iată-iată „el vine” și că trebuie să ne grăbim, am auzit vocea medicului de gardă – o doamna vorbitoare de rusă, cu voce „prokurennaia” – Cego ona tam oriot, ne pervâi je raz rojaet? I voobșce, dvoe detei esti, mojno i ostanovitisea, necego ploditisea…
În felul acesta îl întâmpina medicul.
„Așa erau timpurile”, va scrie mai târziu Viorel.