Zilele trecute, dis-de-dimineață, am găsit un mesaj privat de la Mariana Petrenko, în care îmi povestea despre ideea ei cu pagina dedicată amintirilor despre Viorel. Zicea că i-ar plăcea să povestesc și eu ceva despre cumaniok. La care i-am răspuns foarte repede: “Dar, tot ce am știut despre Viorel, eu deja de mult am postat. Nu am făcut parte din gașca veselă cu care a copilărit sau învățat el. Sunt una mie și un om, care ar putea povesti atâtea lucruri”.
Dar până la Mariana, pe meleagul îndepărtat, se consuma noaptea cu luna, peste un ocean și câteva râuri, la mine se tot lumina, cu atât mai mult că eram deja la a doua cafea și mi-am dat seama că totuși ar mai fi câte ceva, foarte-foarte puțin, dar ar mai fi.