Lună: august 2021

Categorii
Media

Ultimul Interviu

Ziua în care ai aflat că ești bolnav, ți-o amintești?

Mi-o amintesc (zâmbește sarcastic). Era o zi frumoasă de vară, eram la o clinică din Germania, am plecat într-acolo cu domnul Sergiu Prodan pentru a obține un diagnostic, și diagnosticul a venit cam târziu, pentru că primul lucru pe care l-au făcut nemții a fost să mă izoleze în carantină presupunând că am tuberculoză. Și atunci eram într-atât de prost, încât mă rugam să n-am cumva tuberculoză (zâmbește) – atât de strașnică părea această boală tratabilă. Și m-au izolat într-atâta, că Sergiu Prodan trebuia să intre să mă viziteze îmbrăcat ca un cosmonaut, ca în filmele science fiction, când apar extratereștrii pe pământ și oamenii de știință merg echipați să-i verifice, într-un fel de semiscafandru – într-atât de eficient, într-atât de serios se luptă în Germania cu tuberculoza. După două zile au descoperit că nu o am. Am mai așteptat câteva zile diagnosticul final, pentru ca „într-o bună zi”, ziua despre care vorbim, să intre Sergiu Prodan împreună cu doi doctori în salonul în care eram… Domnul Prodan avea ochii plânși. Atunci mi-a fost clar care este diagnosticul (zâmbește).

Citește în continuare „Ultimul Interviu”
Categorii
Amintiri

Ar mai fi câte ceva…

Zilele trecute, dis-de-dimineață, am găsit un mesaj privat de la Mariana Petrenko, în care îmi povestea despre ideea ei cu pagina dedicată amintirilor despre Viorel. Zicea că i-ar plăcea să povestesc și eu ceva despre cumaniok. La care i-am răspuns foarte repede: “Dar, tot ce am știut despre Viorel, eu deja de mult am postat. Nu am făcut parte din gașca veselă cu care a copilărit sau învățat el. Sunt una mie și un om, care ar putea povesti atâtea lucruri”.

Dar până la Mariana, pe meleagul îndepărtat, se consuma noaptea cu luna, peste un ocean și câteva râuri, la mine se tot lumina, cu atât mai mult că eram deja la a doua cafea și mi-am dat seama că totuși ar mai fi câte ceva, foarte-foarte puțin, dar ar mai fi.

Citește în continuare „Ar mai fi câte ceva…”
Categorii
Amintiri

Mezinul dorit


Mezinul nostru, Viorel, a fost copilul dorit, „planificat”. Taică-său iși dorea o fetiță, de fapt, însă Bojica avea alte planuri.

Acel început de octombrie, din 1981, era foarte cald. Ca vara. La maternitate am avut un incident oarecum semnificativ: eram la a treia naștere, aveam 35 de ani, așa că în momentul când mi-am dat seama că nu-i de glumă, că iată-iată „el vine” și că trebuie să ne grăbim, am auzit vocea medicului de gardă – o doamna vorbitoare de rusă, cu voce „prokurennaia” – Cego ona tam oriot, ne pervâi je raz rojaet? I voobșce, dvoe detei esti, mojno i ostanovitisea, necego ploditisea…

În felul acesta îl întâmpina medicul.

„Așa erau timpurile”, va scrie mai târziu Viorel.

Citește în continuare „Mezinul dorit”
Categorii
Amintiri

Sunt o Norocoasă

Cineva mi-a zis că sunt o norocoasă, că-l sunam și mă vedeam cu El oricând doream. O figă! Nu este om care n-a auzit vreodată în receptor „Sun peste zece minute!” Acum să-mi spuneți peste câte zile a revenit, dacă a revenit? Se lua mereu cu altceva, un lucru părea mai interesant decât altul, o treabă era mai importantă decât alta!
— Văd c-ai sunat pe la zece… Taman așa bine dormeaaaaam. Tăt normal?
— Eram lângă tine și mă gândeam să te luam cu noi la Răzeni.
— A, păi de ce n-ați sunat?

Citește în continuare „Sunt o Norocoasă”